Expunerea prelungită la evenimente stresante traumatice, cu precădere în perioada dezvoltării, conduce adesea la consecințe psihologice cronice și severe în viața de adult, ce se pot constitui în traume complexe (CPTSD). Trauma de dezvoltare este o traumă relațională, construită în raport cu una sau mai multe persoane semnificative din viața copilului. Ea frânează dezvoltarea normală fizică și psihologică a acestuia, afectează planul construirii identității și slăbește capacitatea de relaționare cu ceilalți.
În ultimele 2 decenii au fost dezvoltate numeroase intervenții clinice în domeniul psihoterapiei manifestărilor centrale ale traumei complexe, adresate fie minții și gîndirii conștiente, ca loc central al sinelui (în culturile vestice), fie corpului, văzut ca centru al ființei umane, simptomele de traumă fiind înțelese de această data ca expresie a rănirii sau dezechilibrului din corp (preponderant în culturile estice).
Acest curs analizează modul în care pot fi folosite psihoterapia și hipnoterapia clinică pentru a accesa tiparele subconștiente, a reîncadra amintirile traumatice și pentru a promova reziliența emoțională.
Un loc aparte în psihoterapia traumei îl ocupă hipnoza, ea împărtășind împreună cu trauma un element central, disocierea. Dacă în hipnoză este vorba despre o disociere normativă, ce presupune abilitatea de absorbție în interior, excluzând în același timp alte lucruri din exterior, în trauma complexă disocierea este peritraumatică (D.Siegel), disocierea sinelui devenind ea însăși traumatizantă.
Utilizarea hipnoterapiei în trauma complexă are numeroase avantaje, printre care: redescoperirea și integrarea mai rapidă a sinelui interior, ghidarea și dezvoltarea flexibilității psihologice și de facilitare a creșterii posttraumă, ajutarea persoanelor să se simtă din nou în siguranță în corpurile lor.
Cursul îmbină aspectele teoretice, cu studii de caz și exerciții experiențiale pentru a facilita însușirea de către participanți a instrumentelor practice pentru a lucra cu traume complexe.
Participanții vor învăța cum să ghideze clienții în siguranță prin stări disociative și vor explora modul în care tehnicile hipnotice pot îmbunătăți rezultatele terapeutice.
La finalul cursului participanții vor fi capabili:
- să înțeleagă trauma de dezvoltare și amprentele relaționale timpurii,
- să facă diferența între trauma simplă (PTSD) și trauma complexă (CPTSD),
- să identifice modul în care nevoile emoționale nesatisfăcute din copilăria timpurie afectează reglarea sistemului nervos, formarea identității și dinamica relațională,
- să identifice și interpreteze răspunsurile psihobiologice (luptă, fugă, înghețare, complianță) înrădăcinate în strategiile de supraviețuire adaptativă timpurie,
- să-și însușească modalități eficiente de vindecare cognitivă, emoțională, somatică, relațională și spirituală în lucrul cu trauma de dezvoltare,
- să aplice metode de reframing, sugestie și imagerie pentru a aborda rușinea, frica și neîncrederea profund înrădăcinate în trauma dezvoltării și a schimba convingerile implicite formate în copilărie,
- să cultive o alianță terapeutică puternică, ancorată în siguranță, empatie și non-intruzivitate.
Cuvinte cheie: traumă de dezvoltare, traumă complexă, disociere, copil interior, hipnoterapie,4F
FORMATOR: PSIH. DR. MARIA DANIELA NICOARĂ, psihoterapeut, formator și supervizor în cadrul ARTHE, psiholog clinician principal, supervizor psihologie clinică; NLP MASTER & Practitioner NLP – Asociația Internațională de Programare Neuro-Lingvistică; Masters of Psychotherapy Online Class 2019 with Jeffrey Zeig – Jeffrey Zeig & The Milton H. Erickson Foundation (ianuarie – decembrie 2019), Președinte Societatea Română Alzheimer Filiala Sibiu; Coautor ”Comportamentul uman”. Ghiorghe Talau, Maria Daniela Nicoară, Lavinia Duică (2003). Ed.Alma Mater, Sibiu.
CÂND: 29-30 noiembrie 2025, CLUJ NAPOCA
FURNIZOR: Asociaţia Română de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană
COSTUL CURSULUI:
Dacă ești membru ARHTE – 650 RON
Dacă nu ești membru ARHTE– 750 RON
NUMĂR MAXIM DE PERSOANE: Cursul se va desfășura în FORMAT HIBRID. Dacă dorești să participi în persoană, numărul de locuri este limitat, prin urmare, înscrierile se vor face în ordinea anunțării participării.
NUMĂR DE ORE: 15 ore de formare
PROGRAMUL: Vom lucra sâmbătă 29 noiembrie, între orele 9.30 – 19.00 cu o pauză de prânz de o oră și duminică, 30 noiembrie 2025, de la 9.00 la 13.00 .
LOCAȚIA: PsiFocus, str. Dorobanților, nr. 51, ap.6, et. 3
CUI SE ADRESEAZĂ: Poti participa dacă ești psiholog sau psihoterapeut indiferent dacă ești într-un program de formare sau nu.
TERMENUL LIMITĂ PENTRU ÎNSCRIERE: 26 noiembrie 2025
NU SE ACORDĂ CREDITE COPSI, terapeuții de orientare ericksoniană vor putea folosi orele în cadrul activităților formative asociate programului de formare
PENTRU A TE ÎNSCRIE dă click pe linkul de mai jos:
https://docs.google.com/forms/d/1fK3BDMOkJGnleWSiwy3fpGdUMOvJJx0oEQyDW_54Ttk
CONTACT: email: psi.focus @ gmail.com ; tel: 0745522884 (luni-vineri orele 13.00-15.00), www.psifocus.ro
PLATA SE VA EFECTUA ÎN CONTUL:
RO72BRDE270SV48189522700
ASOCIAŢIA INSTITUTUL PENTRU TEHNOLOGII PSIHOLOGICE CONTEXTUALE,
CIF 29945029
Târgu Mureş, strada Tineretului, nr.2, jud. Mureş