About

 Înfiinţat în anul 2012 de psihologi practicieni, preocupaţi şi de formarea tinerelor generaţii de psihologi şi psihoterapeuţi,  Institutul pentru Tehnologii Psihologice Contextuale vizează următoarele obiective:

  • Să îşi aducă contribuţia la ameliorarea continuă a calităţii serviciilor psihologice şi psihoterapeutice, prin integrarea celor mai recente descoperiri în domeniile ştiinţelor contextuale, ale neuroştiinţelor, hipnozei şi psihologiei pozitive, discipline care producând în ultimii ani dovezi ştiinţifice solide ale validităţii abordării lor, au revoluţionat atât psihologia, cât şi poate cea mai importantă dintre aplicaţiile ei, psihoterapia.
  • Să disemineze cele mai recente progrese înregistrate pe tărâmurile teoretice şi aplicative ale psihologiei şi psihoterapiei ştiinţifice, atât în rândurile specialiştilor, cât şi în cele ale tuturor persoanelor interesate să se informeze asupra posibilităţilor reale oferite la ora actuală de către aceste discipline.
  • Să faciliteze comunicarea şi colaborarea dintre psihologii practicieni, cercetători, universitari şi studenţi, între psihologi şi reprentanţi ai altor discipline (medicale, umaniste, tehnice etc.), respectiv între psihologi şi persoanele interesate de o mai bună înţelegere a funcţionării propriei persoane şi/sau de ameliorarea calităţii propriei vieţii
  • Să contribuie la creşterea stării de bine a persoanelor care apelează la serviciile psihologice şi psihoterapeutice.