Tabăra Națională de Hipnopsihoterapie Ericksoniană Cum poţi creşte după o traumă? Strategii hipnoterapeutice pentru facilitarea creşterii posttraumatice

Asociaţia Română de Hipnoză Clinică,
Relaxare şi Terapie Ericksoniană organizează :
Tabăra Națională de Hipnopsihoterapie Ericksoniană

Cum poţi creşte după o traumă? Strategii hipnoterapeutice pentru facilitarea creşterii posttraumatice
Curs de pregătire profesională continuă pentru psihoterapeuţi şi consilieri

Perioada desfăşurării: 26 august -31 august 2017

Locaţia: Pensiunea Sequoia, Valea Drăganului , jud Cluj, http://www.pensiuneasequoia.ro

Furnizor: Asociaţia Română de Hipnoză Clinică, Relaxare şi Terapie Ericksoniană

Propunători

Krisztina-Gabriella Szabó – doctor în psihologie, psihoterapeut, formator, supervizor hipnopsihoterapie Ericksoniană, acreditat de Colegiul Psihologilor din România şi de Federaţia Română de Psihoterapie (furnizează 15 ore din totalul orelor de curs)

Jenő-László Vargha – doctor în psihologie, psihoterapeut, formator, supervizor hipnopsihoterapie Ericksoniană, acreditat de Colegiul Psihologilor din România şi de Federaţia Română de Psihoterapie (furnizează 15 ore din totalul orelor de curs)

Durata cursului: 30 ore

Costul Taberei:
Costul total -1350 lei
dintre care:
Costul cursului+ organizare -850 lei
Cazare+masă – 100 lei pe zi/personă -500 lei
Insotitor: 110lei pe zi/persoana – cazare si masa

ÎNSCRIERE
Cei care doresc să participe sunt rugați să completeze formularul de înscriere online:
https://docs.google.com/forms/d/1K7aTsen8M1sJnBfRVdnMSxxqbyjZ_ay1TyHIi9YNK18/viewform?c=0&w=1

 

Cui se adresează ?
Tabăra este deschisă psihoterapeuţilor şi consilierilor (autonomi şi sub supervizare), psihoterapeuţilor în formare, respectiv tuturor psihologilor care în practica lor profesională se confruntă cu nevoia asistării unor clienţi afectaţi de traume, ori care, pur şi simplu, apreciază că aprofundarea tematicii noastre şi însuşirea intervenţiilor pe care le propunem spre învăţare ar putea contribui la eficientizarea activităţii lor.

Tematica cursului: rolul hipnopsihoterapiei în facilitarea creşterii posttraumatice

Conceptualizate ca acele evenimente ameninţătoare, ori neplăcute, care deteriorează capacitatea de adaptare, personalitatea, sau dezvoltarea armonioasă a persoanei, traumele psihice se asociază prin definiţie cu resimţirea unor consecinţe psihologice negative, cele mai grave dintre acestea putând îmbrăca chiar forma unor tulburări mentale. Chiar dacă omul face parte dintr-o specie a cărei rezilienţă poate fi considerată uluitoare, fiinţa umană este vulnerabilă la efectul nociv produs de psihotraume. Impactul traumei este trăit, prin definiţie, ca fiind o stare insuportabilă şi intolerabilă şi prin urmare, lasă urme adânci în mintea şi în emoţiile noastre, în capacitatea noastră de a ne bucura şi de a ne angaja în relaţii intime şi – mai mult – în structura noastră biologică şi în sistemul nostru imunitar. Printre modificările fiziologice produse de traume au fost documentate recalibrarea sistemului de alarmă al creierului, intensificarea producţiei hormonilor implicaţi în stres şi modificările la nivelul sistemului angrenat în filtrarea informaţiilor relevante şi diferenţierea acestora de cele lipsite de relevanţă. Studiile au arătat că, mai ales în condițiile în care expresia deplină a răspunsului nostru la traumă este reprimată, sistemul nervos autonom (SNA) poate suferi disfuncții ale autoreglării, astfel încât corpul continuă să reacționeze ca și când s-ar afla în pericol, chiar și atunci când acesta a trecut. Astfel se explică hipervigilenţa persoanelor traumatizate faţă de orice ameninţare potenţială (reală sau doar imaginară).

Nu este deci de mirare faptul, că victimele evenimentelor traumatice – şi mai ales aceia dintre ele, care prezintă istorii complexe ale traumelor suferite – confruntă terapeuţii şi consilierii cu cele mai dificile provocări şi dileme. După cum arată Courtois şi Ford (2013), persoanele traumatizate rămân de multe ori cantonate în moduri de funcţionare specifice eforturilor de supravieţuire biologică şi psihologică, iar atunci, când aceste patternuri comportamentale şi de relaţionare – perfect normale şi adaptive în contextul anormal şi traumatizant în care s-au dezvoltat – continuă să mijlocească pe termen lung adaptarea persoanei la condiţii ce nu mai conţin elemente ameninţătoare, ele însele se transformă în probleme. În condiţiile în care strategiile de supravieţuire sunt incompatibile cu circumstanţele de viaţă mai puţin periculoase, sau stresante, recursul la acestea expune persoana la riscul retraumatizării prin reacţiile celor din jur la strategiile sale de apărare nejustificate şi deplasate. (Courtois şi Ford,op cit.)

Pe de altă parte, unele dintre persoanele care se confruntă cu traume psihice, raportează cel puţin anumite schimbări favorabile, înregistrate ca efect al bătăliei purtate cu consecinţele evenimentelor devastatoare. Termenul „creştere (dezvoltare) posttraumatică” (PTG) a fost introdus pentru a desemna modificările pozitive, semnificative şi durabile, raportate ocazional de către persoanele care caută să facă faţă unor crize majore cu care viaţa le confruntă. Îndreptarea atenţiei clinicienilor asupra acestui fenomen a permis elaborarea unor intervenţii eficiente, capabile să favorizeze evoluţia persoanelor afectate în direcţia creşterii posttraumatice.

Organizat sub forma unei tabere de vară, cursul de formare continuă pe care vi-l propunem vizează următoarele obiective:

  1. Înţelegerea de către participanţi a mecanismelor complexe declanşate de confruntarea cu evenimente traumatice şi a condiţiilor care favorizează procesele de creştere posttraumatică, prin recursul la conceptualizările de dată recentă ale traumei.
  2. Familiarizarea cu instrumentele psihodiagnostice (interviu clinic, scale de autoevaluare) utilizate în abordarea persoanelor confruntate cu evenimente traumatice.
  3. Cultivarea unor atitudini adecvate ale participanţilor faţă de persoanele afectate de confruntarea cu traume psihice; însuşirea principiilor care stau la baza facilitării creşterii posttraumatice în cadrul psihoterapiei, în general şi a hipnopsihoterapiei, în particular.
  4. Experienţierea şi însuşirea de către participanţi a unora dintre cele mai eficiente tehnici şi intervenţii, fundamentate de rezultatele cercetărilor recente în domeniul neuroştiinţelor, al hipnozei, al terapiilor prin acceptare şi angajament, respectiv al psihologiei pozitive, utilizabile cu scopul facilitării creşterii posttraumatice.

Cursul îmbină armonios prezentările teoretice, bazate pe o documentaţie riguroasă, atât din lucrările clasice în domeniu, cât şi din literatura de specialitate de ultimă oră, cu exerciţiile experienţiale urmate de discuţii în grup, care permit participanţilor atât experienţierea efectelor produse de intervenţiile validate empiric, cât şi fundamentarea însuşirii acestor intervenţii, în vederea utilizării acestora în propria practică clinică.

Structura programului zilnic permite atât cultivarea relaţiilor colegiale cu ceilalţi participanţi şi stabilirea unor contacte profesionale, cât şi petrecerea unor clipe agreabile în sânul naturii, săptămâna petrecută în tabăra noastră constituindu-se astfel în echivalentul unei foarte plăcute vacanţe, care contribuie nu doar la lărgirea perspectivei profesionale, dar şi la o atât de necesară „încărcare a bateriilor energetice”.

Tabăra este deschisă psihoterapeuţilor şi consilierilor (autonomi şi sub supervizare),  psihoterapeuţilor în formare, respectiv tuturor psihologilor care în practica lor profesională se confruntă cu nevoia asistării unor clienţi afectaţi de traume, ori care, pur şi simplu, apreciază că aprofundarea tematicii noastre şi însuşirea intervenţiilor pe care le propunem spre învăţare ar putea contribui la eficientizarea activităţii lor.

Cursul este propus spre acreditare Colegiului Psihologilor din România, urmând ca pe baza acestei acreditări, participanţii să primescă credite din partea CoPsi.

Participanţilor angrenaţi în programul de formare ca hipnopsihoterapeuţi furnizat de ARHTE li se vor recunoaşte 30 ore de formare în contul „Activităţilor formative asociate cursului” (din totalul de 100 ore).

PRECIZĂRI ŞI INFORMAȚII SUPLIMENTARE: email: psi.focus@gmail.com , tel: 0745522884, luni-vineri. orele 11.00-13.00