Hipnopsihoterapie Ericksoniană



„Fiecare persoană este un individ unic. Prin urmare, psihoterapia trebuie astfel formulată, încât să vină în întâmpinarea aceastei unicităţi a nevoilor individuale şi nu să ajusteze astfel persoana, încât să se potrivească la patul procustian al unei ipotetice teorii a comportamentului uman.”

Milton H. Erickson (1901-1980)

Termenul generic de terapie ericksoniană (sau hipnoză ericksoniană) se referă la intervenţiile psihoterapeutice (hipnoterapeutice) care utilizează principiile şi tehnicile inovatoare elaborate de Milton H. Erickson (1901-1980).

Interesat iniţial de descoperirea unor tehnici mai eficiente, utilizabile în cazul clienţilor rezistenţi faţă de intervenţiile hipnotice tradiţionale, Erickson a pus bazele unei abordări radical diferite, bazată în mare parte pe o formă de intervenţie conversaţională informală, ce face apel la patternuri lingvistice şi strategii terapeutice complexe. Atitudinea permisivă şi sugestiile indirecte sunt ingredientele de bază ale conduitei terapeutice generale utilizate chiar în afara contextului iniţial al tratamentului prin hipnoză.

Principiile terapiei ericksoniene

  1. Fiecare individ este unic
  2. Persoanele se orientează după hărţile lor interioare şi nu după datele furnizate de experienţa senzorială imediată
  3. Întâlnirea cu clientul trebuie să aibă loc în cadrul modelului său asupra lumii
  4. Clientul este expertul problemelor cu care se confruntă
  5. Teoriile şi metaforele (miturile) la care recurgem pentru a conecta datele legate de o persoană nu sunt persoana („Harta nu este teritoriul!”)
  6. În oricare moment al existenţei lor, persoanele optează pentru soluţiile care sunt cele mai bune pentru ele
  7. Orice comportament (simptom) îndeplineşte o funcţie (adaptivă)
  8. Oamenii au resursele necesare rezolvării problemelor cu care se confruntă şi acestea s regăsesc în istoria lor personală.
  9. Nu putem să nu influenţăm
  10. Nu există eşec, doar feedback

Intervenţii ericksoniene

  1. Accentuarea aspectelor pozitive
  2. Inducţii permisive, naturaliste, indirecte
  3. „Pacing and Leadind”
  4. Hipnoză fără transă
  5. Recurs la răspunsuri ideodinamice
  6. Disociere conştient-inconştient
  7. Furnizarea unei alternative mai proaste
  8. Sugestii indirecte
  9. Intervenţii metaforice
  10. Încurajarea rezistenţelor, prescrierea simptomelor
  11. Intervenţii paradoxale
  12. „Însămânţarea” (Seeding)

Numeroşi reprezentanţi de seamă ai psihoterapiei au fost influenţaţi de Erickson. Îi putem aminti printre aceştia pe Jay Haley, Jeffrey K. Zeig, Stephen G. Gilligan, Steve de Shazer, Stephen R. Lankton, Carol H. Lankton, Ernest L. Rossi, Michael D. Yapko, Richard Bandler şi John Grinder, Ronald A. Havens, Catherine Walters, Cloe Madanes, Paul Watzlawick, Richard Fisch, John H. Weakland, Peter J. Hawkins, Willian H. O’Hanlon, Giorgio Nardone, David Gordon