Cum poţi creşte după o traumă?

Strategii hipnoterapeutice pentru facilitarea creşterii posttraumatice.
Workshop pentru hipnopsihoterapeuţi de orientare Ericksoniană

Materiale prezentate în cadrul workshopului:
Creştere sau depreciere în urma traumei  -articol
Cum poți crește după traumă- prezentare ppt
HANDOUTS
ERRI
Jurămanul purtatorului de grija
Mituri legate de traume
Monitorizarea emoțiilor ameninţătoare
SCALA IMPACTULUI EVENIMENTELOR
Trusa prim ajutor
TGI SF

Conceptualizate ca acele evenimente ameninţătoare, ori neplăcute, care deteriorează capacitatea de adaptare, personalitatea, sau dezvoltarea armonioasă a persoanei, traumele psihice se asociază prin definiţie cu resimţirea unor consecinţe psihologice negative, cele mai grave dintre acestea putând îmbrăca chiar forma unor tulburări mentale. Chiar dacă omul face parte dintr-o specie a cărei rezilienţă poate fi considerată uluitoare, fiinţa umană este vulnerabilă la efectul nociv produs de psihotraume. Impactul traumei este trăit, prin definiţie, ca fiind o stare insuportabilă şi intolerabilă şi prin urmare, lasă urme adânci în mintea şi în emoţiile noastre, în capacitatea noastră de a ne bucura şi de a ne angaja în relaţii intime şi – mai mult – în structura noastră biologică şi în sistemul nostru imunitar. Printre modificările fiziologice produse de traume au fost documentate recalibrarea sistemului de alarmă al creierului, intensificarea producţiei hormonilor implicaţi în stres şi modificările la nivelul sistemului angrenat în filtrarea informaţiilor relevante şi diferenţierea acestora de cele lipsite de relevanţă. Studiile au arătat că, mai ales în condițiile în care expresia deplină a răspunsului nostru la traumă este reprimată, sistemul nervos autonom (SNA) poate suferi disfuncții ale autoreglării, astfel încât corpul continuă să reacționeze ca și când s-ar afla în pericol, chiar și atunci când acesta a trecut. Astfel se explică hipervigilenţa persoanelor traumatizate faţă de orice ameninţare potenţială (reală sau doar imaginară).

Nu este deci de mirare faptul, că victimele evenimentelor traumatice – şi mai ales aceia dintre ele, care prezintă istorii complexe ale traumelor suferite – confruntă terapeuţii şi consilierii cu cele mai dificile provocări şi dileme. După cum arată Courtois şi Ford (2013), persoanele traumatizate rămân de multe ori cantonate în moduri de funcţionare specifice eforturilor de supravieţuire biologică şi psihologică, iar atunci, când aceste patternuri comportamentale şi de relaţionare – perfect normale şi adaptive în contextul anormal şi traumatizant în care s-au dezvoltat – continuă să mijlocească pe termen lung adaptarea persoanei la condiţii ce nu mai conţin elemente ameninţătoare, ele însele se transformă în probleme. În condiţiile în care strategiile de supravieţuire sunt incompatibile cu circumstanţele de viaţă mai puţin periculoase, sau stresante, recursul la acestea expune persoana la riscul retraumatizării prin reacţiile celor din jur la strategiile sale de apărare nejustificate şi deplasate. (Courtois şi Ford,op cit.)

Pe de altă parte, unele dintre persoanele care se confruntă cu traume psihice, raportează cel puţin anumite schimbări favorabile, înregistrate ca efect al bătăliei purtate cu consecinţele evenimentelor devastatoare. Termenul „creştere (dezvoltare) posttraumatică” (PTG) a fost introdus pentru a desemna modificările pozitive, semnificative şi durabile, raportate ocazional de către persoanele care caută să facă faţă unor crize majore cu care viaţa le confruntă. Îndreptarea atenţiei clinicienilor asupra acestui fenomen a permis elaborarea unor intervenţii eficiente, capabile să favorizeze evoluţia persoanelor afectate în direcţia creşterii posttraumatice.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn